a fost odată ca niciodată, în epoca de aur a internetului, quora. era un far de speranță, o platformă unde mințile curioase puteau pune întrebări și primi răspunsuri de la experți. știi, ca acel dud din clasă care avea mereu răspunsul corect și când nu întreba nimeni, doar că mai mișto pentru că cică online. dar, așa cum toate lucrurile bune trebuie să aibă un sfârșit, quora s-a transformat în ceva complet diferit. acum e un amestec bizar de dezinformare, știri false, spam și întrebări care te fac să-ți faci cruce. luați niște popcorn, oameni buni; buckle up.
cuprins
cum s-a născut quora…
quora a apărut în 2009, fiind creată de adam d’angelo și charlie cheever, foști angajați facebook. ideea lor era simplă: să creeze o platformă unde oamenii pot pune întrebări și pot primi răspunsuri serioase de la persoane cu cunoștințele necesare. era ca o bibliotecă digitală din alexandria, dar fără riscul de incendiu. oamenii o adorau. experți din diverse domenii se adunau pe quora, împărtășindu-și înțelepciunea și ajutând la crearea unei baze de date de informații utile. era minunat, frate.
era.
oh doamne, cât spam
hei, ați făcut vreodată greșeala de a intra pe quora pentru a găsi un răspuns la o întrebare, doar ca să vă treziți cu ceva de genul?

…
da.
dar care este explicația pentru… asta?

dar pentru faptul că oamenii răspund serios la fiecare dintre aceste postări…?
plictiseală? prostie? or fi oare oameni reali?
cue roboții
pentru a ține pasul cu avalanșa de întrebări, quora a introdus răspunsuri generate de ai. sună bine în teorie, dar în practică, era ca și cum ai cere sfaturi de relație unui prăjitor de pâine. ai-ul însă nu știe ce e aia subtext și nu are nicio așa-zisă expertiză umană, ceea ce rezultă în răspunsuri generice, inexacte, sau pur și simplu greșite. un răspuns generat cu ai la „cum să tratezi un partener infidel?” era să-l/s-o scoți la o cină scumpă.
mda, asta o să rezolve totul.
un alt clasic a fost un răspuns generat de ai la „cum să mă las de fumat?” care oferea sfatul genial să „începi un nou hobby, cum ar fi tricotatul.” pentru că atunci când îți dorești o țigară, ceea ce îți trebuie cu adevărat sunt niște andrele și un ghem de lână.
înțeleg toată treaba cu zero-click-searches sau cum le spune, dar am văzut deja cât de patetic este (google) gemini la asta.

și ăsta este conținutul AI pe față… nu mulțimea de răspunsuri care, la fel ca pe linkedin, sunt scrise fără rost și pentru atenție… dar asta e o poveste pentru alt articol.
descentul în haos
disclaimer: nu o să pun poze sau link-uri către niciunul dintre aceste thread-uri pentru că 1. nu vreau să cădeți în această oază de nebunie și 2. nu vreau mai mulți oameni pe platforma lor, în general. dar dacă ați văzut vreodată ceva legat de quora, știți exact despre ce vorbesc. Valabil pentru toate secțiunile cu postări aberante.
pe măsură ce quora creștea, creștea și volumul de conținut. mecanismele de control al calității, care erau deja destul de simple, nu puteau ține pasul. rapid, quora a devenit un teren propice pentru dezinformare. găseai răspunsuri la întrebări precum „cauzează vaccinurile autism?” care variau de la științific-exacte la chestii absolut nebunești. aparent, cu cât răspunsul era mai fabulos și fantastic, cu atât primea mai multe upvote-uri.
pfft, la naiba cu știința dacă este senzațional, nu?
cineva a întrebat odată, „apa cu lămâie vindecă cancerul?” și, surprinzător, quora a livrat un amestec de răspunsuri. unele erau raționale, citând studii științifice și sfaturi medicale. dar apoi au venit nebunii de pe quora, cu răspunsuri care susțineau că apa cu lămâie, combinată cu bicarbonat de sodiu și o atitudine pozitivă, putea să elimine magic celulele canceroase. (uite, n-am încercat…)
și revenind la prima chestie, nici nu mai încep cu antivaxxerii. Întrebarea dacă „cauzează vaccinurile autism?” este ca gândacul de bucătărie al întrebărilor de pe quora. profesioniști legitimi din domeniul medical răspundeau cu texte bine documentate și bazate pe dovezi… dar erau îngropați sub o avalanșă de conspiracy theorists care susțineau tot felul de lucruri, de la controlul minții de către guvern la conspirații ale marilor companii farmaceutice.
dezinformarea politică este o altă specialitate a quora. întrebări precum „schimbările climatice sunt un hoax?” sau „au construit extratereștrii piramidele?” primesc atât de multe răspunsuri încât poți practic să auzi pălăriile din folie de aluminiu foșnind.
aceste răspunsuri nu sunt doar greșite; sunt pasionate, și absolut și în mod definitiv greșite. și totuși, primesc upvote-uri pentru că, să fim sinceri, oamenii iubesc o teorie bună a conspirației.
suntem toți doctori
oh, informațiile false despre orice legat sănătate pe quora…
de unde să încep?
dacă ai nevoie vreodată de dovada că bunul simț nu este chiar atât de bun și simțit, doar plimbă-te prin secțiunea de sănătate a quora.
este ca și cum ai merge printr-un câmp minat de sfaturi proaste și sugestii periculoase.
ia întrebarea „poate consumul de înălbitor să vindece covid-19?” da, oameni buni, această bijuterie există pe quora. de parcă 2020 nu a fost deja destul de nebun, aveam oameni care întrebau dacă un produs de curățenie pentru uz casnic poate vindeca un virus mortal. partea cea mai bună? unele răspunsuri chiar sugerau că ar putea funcționa.
da, nu. nu beți înălbitor, copii.
un utilizator, clar nu cel mai ascuțit cuțit din sertar, a răspuns cu, „ei bine, înălbitorul omoară bacteriile și virusurile pe suprafețe, deci are sens că ar funcționa și în corp.”
oh, dragule, nu. înălbitorul omoară și oamenii dacă este ingerat. nu este un life hack; este un bilet doar dus către camera de urgențe.
apoi e întrebarea, „pot uleiurile esențiale să vindece cancerul?”
spoiler alert: nu, nu pot.
dar pe quora, vei găsi utilizatori care jură pe miracolele uleiului de lavandă. un răspuns vorbea despre cum frecarea uleiurilor esențiale pe picioare în fiecare noapte poate micșora tumorile. sună legitim, nu?
dezinformarea nu se limitează la covid-19 și cancer. ai întrebări precum „poate consumul de usturoi crud să prevină gripa?” usturoiul este grozav pentru sosul tău de paste, dar nu te va salva de gripă. un alt câștigător este „un măr pe zi chiar ține doctorul departe?” cineva a răspuns cu entuziasm, „da, dacă îl arunci destul de tare.”
bine, asta e destul de amuzant, dar totuși – nu, un măr pe zi nu are puteri magice de luptă împotriva bolilor.
și să nu uităm clasicul, „e consumul de urină bun pentru sănătate?” înainte să vomităm în grup, să știți că există utilizatori quora care cred cu adevărat în așa-zisele beneficii ale terapiei cu urină. un răspuns chiar susținea că urina este „băutura supremă de detoxifiere.”
sfat profesionist: rămâneți la apă, oameni buni. rinichii voștri deja fac detoxifierea pentru voi.
clickbait peste clickbait
quest-ul către engagement a quora a dus la creșterea întrebărilor senzaționaliste. mă refer la genul de întrebări concepute să te facă să spui „wtf?”; întrebări precum „o fi pământul cu adevărat plat?” sau „a fost aselenizarea falsificată?” atrag o mulțime de atenție și clickuri, dar rareori duc la discuții productive. în schimb, pun paie pe foc ca un clickbait pe steroizi.
cele mai virale întrebări de pe quora par adesea scoase direct de pe prima pagină a national enquirer. „hitler a supraviețuit celui de-al doilea război mondial și s-a mutat în argentina?” sau „elvis presley este încă în viață?”…
aceste întrebări sunt practic fast-food intelectual. stârnesc dezbateri nesfârșite, dar zero concluzii semnificative. în loc să promoveze orice de valoare, răspândesc confuzie și prostii.
partea cea mai bună? aceste întrebări primesc adesea cel mai mare engagement. oamenii nu pot rezista să se implice în dezbaterea lunii făcută din brânză sau dacă oamenii șopârlă conduc guvernul în secret. algoritmul quora, bineînțeles, recompensează acest engagement, împingând cele mai senzaționaliste prostii în fruntea feed-ului tău.
și fix de asta oamenii și participă. rinse and repeat.
omg psychology fact 💅🏻
și apoi, desigur, avem acel pièce de résistance – ridicolele „sfaturi psihologice despre fete”

nici nu știu ce să spun.

oh, quora, suflet poetic. cumpară-mi cartea!

„fetele petrec un an din viața lor doar ca să decidă cu ce să se îmbrace.”
sigur, și eu petrec la fel de mult timp să decid dacă să-mi întorc chiloții pe dos.
și preferata mea: „fetele care nu plâng și nu sunt emotive au nevoie de mai multă dragoste și grijă decât fetele care plâng.”

ok… :)))
o altă favorită este răspunsul la „cum poate un narcisist să simtă când te vindeci [de el/ea, presupun]?”. aparent, narcisistii au un fel de al șaselea simț pentru a detecta recuperarea emoțională ca rechinii care detectează sângele în apă.
în concluzie
quora a avut la început intenții nobile, având scopul de a democratiza cunoașterea și de a oferi o platformă pentru schimburi de informații relevante. dar acum, este o hazna de dezinformare, prostii generate de AI, conținut senzaționalist și spam nesfârșit.
pentru mulți, quora a devenit sinonim cu degradarea discursului pe internet – un loc unde calitatea și acuratețea sunt sacrificate pentru clickuri și engagement.
așa că, uite pe quora, locul unde internetul moare. e o lume sălbatică și nebună, iar quora conduce drumul spre abis.
succes, dragi prieteni. o să aveți nevoie.
atât.

Comentarii